Moldova: Jurnal TV a raportat despre cazul unei practicante Falun Dafa, judecătoare, reţinută în aeroportul Domodedovo

În data de 10 iunie 2009, Jurnal TV a raportat despre cazul unei practicante Falun Dafa, fostă judecătoare, care a fost reţinută în aeroportul Domodedovo din Moscova, pe motiv că "este dată în urmărire generală". T. Chiriac se afla în tranzit prin Moscova (Rusia), deoarece urma să facă o escală în drumul ei spre New York, unde urma să participe la o conferinţă internaţională Falun Dafa. În consecinţă, fără nicio explicaţie a fost întoarsă cu aceiaşi rută în Moldova, unde în aeroportul internaţional Chişinău, a fost reţinută deja de către colaboratorii serviciului grăniceri al Republicii Moldova şi supusă percheziţiei corporale şi controlului bagajului.

Din nefericire, aceasta este poziţia oficială a guvernului comunist din Moldova, care de trei ani de zile refuză înregistrarea Asociaţiei Obşteşti “Falun Dafa”, mai mult decât atât, prin diferite intimidări si presiuni, se dovedeşte a fi loial conducerii Chinei şi acceptă persecutarea practicanţilor Falun Dafa din China, doar pentru a nu afecta relaţiile economice cu această ţară.

Acesta a şi fost motivul real pentru care Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a introdus numele fostei judecătoare în lista persoanelor faţă de care se iau în permanenţă “măsuri operative de investigaţii”, ceea ce a servit probabil şi ca temei pentru întoarcerea ei de la Moscova.

Trebuie menţionat faptul că judecătoarea a fost obligată să renunţe la postul ei, de Consiliul Superior al Magistraturii, care prin hotărîrea sa nr. 348/14din 15.11.2007 i-a calificat convingerea şi credinţa în Adevăr, Bunătate şi Toleranţă – principiile şcolii Falun Dafa - şi acţiunile sale de a face cunoscut genocidul practicanţilor chinezi ce durează nestingherit de 10 ani de zile, ca fiind drept o încălcare “foarte gravă a eticii judecătorului”.

Involuntar în acest context apare întrebarea: Dacă principiile respectate de către Tatiana Chiriac în activităţile sale (principii respectate de altfel de către toţi practicanţii Falun Dafa din lume), sunt calificate ca fiind încălcarea eticii judecătorului, atunci este foarte straniu după care anume principii ar trebui să se conducă un judecător în activitatea sa, sau după care alte principii morale ar mai trebui să se conducă o persoană în societate?

Practicanţii moldoveni califică tratamentul autorităţilor vizavi de Tatiana Chiriac, ca o extindere a represiilor practicanţilor Falun Dafa în afara Chinei şi anume în ţările care nu-şi stimează şi nu apără drepturile propriilor cetăţeni, ci se străduie prin mijloace înjositoare şi ascunse ca acelea descrise mai sus, să păstreze imaginea unui regim totalitar, care îşi omoară proprii cetăţeni.

La conferinţa internaţională Falun Dafa din New York din 07 iunie 2009 au participat reprezentanţi a circa 50 ţări, dintre care doar reprezentanţii Rusiei şi ai Republicii Moldova au avut probleme din partea autorităţilor tărilor lor.

Link Jurnal TV

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.